Programul de vară al lecțiilor Ballet Art ~ Ballet Art
  • ro
  • en

Programul de vară al lecțiilor Ballet Art

Programul de vară al lecțiilor Ballet Art

Dragii noștri, iată că avem din nou vești bune pentru toți cei care își doresc să continue lecțiile de balet și în perioada vacanței. Vom fi aici pentru toți cei care vor să studieze balet clasic sau contemporan, pentru grupe de începători sau avansați, pentru viitoare stele pe scenele lumii, precum și pentru cei care vor doar să petreacă timp de calitate învățând tehnici de balet la nivel de hobby.

O altă veste bună: începând cu această vară puteți opta și
pentru programul de după-amiază, iar cursurile se adresează atât copiilor, cât și adulților. Baletul nu are vârstă și niciodată nu este prea târziu sau prea devreme să ne îndrăgostim de această minunată formă de artă, terapie pentru minte, suflet și corp.

Evident, așa cum v-am obișnuit deja, clasele Academiei „Ballet Art” se desfășoară în condiții de maximă siguranță pentru a preveni orice risc de infectare cu noul tip de virus. Sălile de clasă vor fi dezinfectate după fiecare lecție.

Cursurile se vor desfășura la sediul Ballet Art din zona Cișmigiu, la adresa: Strada Ionel Perlea nr. 8.

Dar iată și programul cursurilor de vară din perioada 1 iulie – 3 septembrie:

LUNI – MIERCURI (ANTONIA – CORINA)

12.00 – 15.00 – ÎNCEPĂTORI
17.00 – 18.00 – ÎNCEPĂTORI
18.00 – 19.00 – MEDIU 1
19.00 – 20.00 – MEDIU 2
20.00 – 21.00 – ADULȚI

MARȚI și JOI (IOLANDA)

18.00 – 20.00 STRETCHING, BALLET CLASIC

MARȚI – JOI (OANA)

17.00 – 18.00 – ÎNCEPĂTORI
18.00 – 19.00 – MEDIU 1
19.00 – 20.00 – MEDIU 2

VINERI ORA 17.00 – CONTEMPORAN –
LEVI

Vă așteptăm cu drag! Pentru înscrieri și alte detalii, vă rugăm să sunați la: 0723BALLET (0723.22.55.38)

Ballet Art 5 Iulie 2021

Conectează-te cu noi