De ce sunt cei mai importanți primii pași în balet și cât de important este profesorul îndrumător?
  • ro
  • en

De ce sunt cei mai importanți primii pași?

De ce sunt cei mai importanți primii pași?

În orice domeniu, primii pași sunt cei mai importanți. Aceștia decid viitorul pentru micuțul ce trebuie îndrumat. De aceea rolul profesorului îndrumător este unul crucial, iar responsabilitatea este uriașă.

Cât de important este profesorul care îndrumă primii pași ai viitoarei balerine…?

Cât de mult contează ca profesorul să fie nu doar teoretician, ci model?

Pentru cei care doresc să ajungă pe marile scene ale lumii, în lumina reflectoarelor, Academia de Dans „Ballet Art” este alegerea înțeleaptă.

Aici, în cadrul Ballet Art, profesorii știu să cultive talentele excepţionale și să îi promoveze prin concursurile internaționale din fiecare an.

Elevii cu reale aptitudini şi dorinţa de a continua o carieră în domeniu dispun de întregul arsenal de cunoştinţe şi dedicarea profesorilor Ballet Art.

Copiii vor fi beneficia de pregătire la nivel înalt, fapt care le va oferi şansa de a obţine o bursă sau un loc într-una dintre cele mai prestigioase instituţii de balet din Europa și nu numai.

Mărturie stau elevii şcolii noastre care au fost admişi de-a lungul timpului la şcoli de elită precum Opera de Stat din Viena, Secţia Balet.

Baletul, un hobby ideal

Dar Ballet Art este o alegere înțeleaptă și pentru cei care văd baletul doar ca pe un hobby și nu își doresc performanță în acest domeniu.

Profesorul îndrumător Iolanda Petrescu, singurul profesor certificat de Academia Bolshoi din Moscova, și ceilalți colegi ai săi dezvoltă programe și lecții inclusiv pentru copiii care au nevoie de mișcare într-un mediu în care se vor simți bine și unde își vor face noi prieteni.

Ei bine, da. Baletul ajută copiii și să comunice mai bine. Și încă un aspect important de menționat: baletul transformă copiii în viitori lideri, în adulți de succes pregătiți pentru scena cu așteptările cele mai mari: VIAȚA ÎNSĂȘI.

Ballet Art 18 Iunie 2020

Conectează-te cu noi