Ce trebuie să faci pentru a deveni un dansator profesionist? ~ Ballet Art
  • ro
  • en

Ce trebuie să faci pentru a deveni un dansator profesionist?

Ce trebuie să faci pentru a deveni un dansator profesionist?

98% dintre cei care fac balet rămân la stadiul de hobby și doar 2% dintre ei decid să urmeze o carieră în acest domeniu. Cu toate că multe fetițe sunt atrase de dans la vârste fragede, foarte puține dintre ele ajung balerine profesioniste. O zi obișnuită din viața unei balerine începe cu cel puțin o oră de încălzire și exersarea tehnicii, urmată de 4 sau 6 ore de repetiții și uneori de un spectacol. Așa cu însăși exemplul Iolandei Petrescu, o importanță deosebită în formarea unei viitoare balerine de succes o are și îndrumarea de care beneficiază. ”Sunt convinsă că dacă n-aș fi avut-o pe Anca Mandrescu – profesoara mea de balet din clasa a IV-a până în clasa a XII-a – ca mentor, lucrurile nu ar fi decurs la fel. Ea m-a modelat, mi-a explicat ce înseamnă viața de balerin. Mi-a fost și profesoară și pedagog, ea mi-a explicat cât de logic este baletul și cât de diferit se așează pe fiecare persoană. Lucru pe care îl constat și eu când lucrez cu copiii. În fiecare trebuie descoperită calitatea care îl particularizează. Pe baza ei se poate face performanța”mărturisește Iolanda.

Repetiții
Baletul înseamnă mai mult decât pasiune și grație, presupune ore întregi de muncă, dedicație și perseverență. Repetițiile sunt o parte esențială în pregătirea unei viitoare balerine. Cu cât exercițiile încep de la o vârstă mai fragedă, între 5-8 ani, cu atât copilul va avea un avantaj mai mare. Pentru a face performanță, repetițiile trebuie să ocupe minim între 12 și 20 de ore pe săptămână. Cu toate că la început cursurile de balet constau în lecții tehnice de două ori pe săptămână, acestea cresc progresiv pe măsură ce cursanții înaintează în vârstă și devin tot mai complexe. ”Toate orele de lucru urmăresc același lucru: încălzirea la sol, bara, manej, diagonale, sărituri, poante, pentru cine este pregătit pentru asta. Pentru ceea ce ne propunem cu cei câțiva copii care merg spre performanță, îmbinăm elemente din mai multe surse”, explică Iolanda Petrescu.
Competiții
Orele petrecute în sala de dans sunt completate cu cele alocate competițiilor. Participând la concursuri importante, viitoarele balerine au ocazia de a performa în fața unui public și de a obține burse de studiu la cele mai mari companii din lume. Elevele Ballet Art participă în fiecare an cu rezultate excepționale atât la concursuri internaționale, cât și la cele naționale.
Antrenamente
Dansul este un domeniu foarte competitiv, astfel că balerinele profesioniste trebuie să aibă întotdeauna o condiție fizică excelentă. Balerinele profesioniste au repetiții și antrenamente solicitante 5 – 6 zile pe săptămână. Conform School of American Ballet, balerinele trebuie să fie flexibile, să aibă un corp bine proporționat și o coordonare excelentă. De-a lungul carierei, accidentările sunt aproape inevitabile, iar disciplina și antrenamentele riguroase le ajută să se recupereze și să își continue cariera la un nivel înalt.
Pasiune
Nu în ultimul rând, entuziasmul și pasiunea pentru balet sunt ceea ce îi motivează pe cei mai mulți balerini să continue, indiferent cât de dificil este. Balerinele profesioniste au nevoie de echilibru emoțional și determinare pentru a evolua în fiecare zi.
Iolanda Petrescu consideră că alegerea unei cariere profesioniste depinde foarte mult și de aptitudinile fiecărui copil: ”Mi-ar plăcea să pot aduce copiii la nivelul la care eu aș fi vrut să ajung, pentru că este o meserie de vârfuri, și la propriu și la figurat. Este o meserie de ieșit în față, atât de frumoasă încât este păcat să rămâi în rezervă. Succesul nu depinde în mod particular de o școală anume, ci de materialul cu care lucrezi”.
Baletul nu este un dans individual, astfel că o balerină trebuie să poată colabora foarte bine atât cu partenerii de scenă, cât și cu coregrafii. Pentru a ajunge să aibă o carieră de succes și să danseze pe cele mai importante scene internaționale, o balerină trebuie să iubească ceea ce face.
În cele din urmă, performanța în balet vine în urma multor ore de lucru, de aceea balerinele sunt cunoscute ca fiind persoane foarte puternice, în ciuda aparentei lor fragilități.

Ballet Art 23 Ianuarie 2018

Conectează-te cu noi