Academia de Dans Ballet Art organizează spectacolul anual de balet contemporan ~ Ballet Art
  • ro
  • en

Academia de Dans Ballet Art organizează spectacolul anual de balet contemporan

Academia de Dans Ballet Art organizează spectacolul anual de balet contemporan

Miercuri, 30 martie 2016, în sala ARCUB, Academia de Dans Ballet Art găzduiește a doua ediție a spectacolului anual de balet contemporan, intitulat „Without Tutu”.

Gândit ca un exercițiu de pregătire pentru marile competiții naționale și internaționale, spectacolul de balet contemporan este un bun exercițiu pentru cursanți de a căpăta experiență și de a se obișnui cu prezența pe scenă, în fața unui public.

Dacă la astfel de competiții elevii au la dispoziție doar câteva minute pentru a-și demonstra abilitățile și talentul, spectacolele anuale pe care le organizăm le oferă acestora un mediu familiar în care să-și exerseze numerele solo sau de grup.

Pe scenă vor urca toți cursanții noștri din grupurile  Perform 1, 2, 3, Balet Preparator 1 si Balet Preparator 2, aflați sub pregătirea și îndrumarea profesorilor de la Ballet Art: Iolanda Petrescu, prim-balerina Teatrului de Opereta și Musical „Ion Dacian”, Oana Stoian și Raluca Mălăieru.

La eveniment sunt așteptați părinții cursanților și invitații acestora, iar accesul se va face exclusiv pe bază de invitație.

Academia de Dans Ballet Art organizează anual trei spectacole de balet: unul de balet contemporan și alte două de balet clasic.

Spectacolul anual de balet contemporan al Academiei de Dans Ballet Art

Ballet Art 27 Martie 2016

Conectează-te cu noi